Uite așa s-au născut poveștile pentru somnoroși

Cum a început totul

E seară, mai sunt câteva zile până la Crăciunul din 2019. Roxana și cu mine suntem împreună la Brașov, iar eu am reușit să conving niște oameni să înregistreze cu vocea lor câteva articole de-ale mele de pe LinkedIn. Nu știu cum fac uneori și nici de ce oamenii se lasă antrenați în tot felul de idei de-ale mele, dar și de data asta am reușit să-i conving să-și ia din timpul lor liber și să citească o parte dintre cele mai citite articolele ale mele (dacă sunteți curioși cum sună le puteți asculta aici – cel citit de Dorin Boabeș, cel citit de Diana Gergeanu, cel citit de Vlad Bogos și cel citit de Roxana Câțu).

Roxana mă ajută cu post procesarea fișierelor audio, a învățat să le editeze și deja se descurcă mai bine decât mine, e mult mai răbdătoare. Unul dintre cititori tot reia, se încurcă, Roxana se miră ce e așa de greu să citești cu voce tare, iar eu îi explic că unii oameni au emoții și simt presiune chiar și când nu e cazul. Râde și continuă post procesarea în timp ce eu montez vocile peste niște filmulețe.

Și în timp ce tot meșterește la fișiere, Roxana zice:

– Știi ce mi-ar plăcea mie să fac? Mi-ar plăcea să pun voce pe povești pentru copii.

Eu tac. Ea tace puțin și zice:

– Tudor, mai ești aici?

Mai sunt, dar tocmai mi s-a aprins un beculeț.

Câteva ore mai târziu

Bat la taste concentrat, scriu prima poveste pentru copii din viața mea. Nu mi-am imaginat câ voi face asta, dar iată-mă tastând de zor povestea telefonașului scump dar sâsâit pe care nu-l voia nimeni. Știu din experiența de la orice am făcut de-a lungul vieții că cea mai bună probă a unei idei e să încerci să transformi în realitate ideea, oricât de rudimentar poți tu la momentul respectiv.

Proba asta o să-ți spună multe. O să-ți arate dacă chiar poți face așa ceva, dacă are sens ideea așa cum ai găndit-o inițial, cum arată un potențial rezultat final și care-s lucrurile la care nu te-ai gândit sau te-ai gândit prea târziu.

Povestea telefonașului va deveni mai târziu povestea papagalului Relu, la sugestia Mihaelei Tatu care a avut îndoieli în legătură cu mesajul final al poveștii, dar asta deja e altă poveste.

Așa că iată-mă tastând de zor povestea în timp ce Roxana se pregătește să o înregistreze. Doar a fost ideea ei, nu?

Câteva ore și mai târziu

Am montat microfoane și laptopuri și am împărțit povestea în paragrafe, notând și discutând cu Roxana vocile și intonațiile. Înregistrăm paragrafele unul după altul, le reascultăm și când avem toată povestea înregistrată pun muzică la început și la final, montăm, tăiem, lipim și iese povestea așa cum o puteți asculta și voi aici.

Povestea Telefonașului pe care nu-l voia nimeni – prima încercare

Totul a devenit real, palpabil și ușor de măsurat. Avem o poveste originală, scrisă de mine, înregistrată cu vocea Roxanei și un produs digital audio, o audio poveste care ne dă o idee concretă despre cum ar arăta așa ceva. Povestea are 14 minute, nu e sofisticată, are mesaj și vocea Roxanei care e ea însăși sâsâită e delicioasă.

Ascultăm, reascultăm și simțim că numai bine a venit Crăciunul. Nu aveam de unde să știu că va fi ultimul Crăciun cu tatăl meu, dar ne bucurrăm ca niște copii și începem să discutăm ce vom face mai departe.

Iar povestea era numai bună de trimis la prieteni pentru le cere o părere sinceră. Despre ce s-a întâmplat în continuare și de ce am ajuns în configurația în care am ajuns, într-un articol viitor.

Articol din categoria: Povești audio